Se înS-a stins din viaţă directorul
nostru Constantin Manoliu. Îi spun „directorul nostru” deşi asta se întâmpla în
urmă cu peste 30 de ani. O fac pentru a-i prelungi prezenţa dincolo de limitele
timpului. Am să-l evoc indirect, pentru a reaminti, celor care au uitat, cât de
greu era, în anii ’70, să faci rezistenţă culturală într-o şcoală comunistă, cu
atât mai mult într-un liceu militar...
Am aflat,
in acest fel, lucruri care ne-au marcat copilaria, fara ca sa stim.
In anii '68-70, in calitate de director al Liceului Militar “Dimitrie Cantemir”
din Breaza, cu sprijinul comandantului liceului, a format, unit si cimentat
colectivul de profesori care ne-au tinut si loc de parinti adoptivi...
La
concursul pentru ocuparea unui post la catedra de limba romana, s-a prezentat,
la un moment dat, tanarul profesor de limba română Constantin Giurginca.
Ambitios si hotarat sa rastoarne muntii, la interviu, in fata comandantului si
directorului scolii a sustinut ca nu accepta sa lucreze in aceasta institutie
de invatamant daca nu i se pun la dispozitie, nici mai mult, nici mai putin,
decat o biblioteca si o sala de spectacole! Dupa ce "ostilitatile"
s-au incheiat, domnul director Constantin Manoliu l-a luat de-o parte pe
tanarul concurent la gloria didactică si l-a povatuit sa fie mai temperat căci,
dacă vrea să-şi atingă asemenea ţeluri, trebuie să înveţe s-o facă pas cu pas.
Directorul nostru simţea la fel, dar era mai conştient de ostilitatea
contextului… Imediat, s-a prezentat la comandant si a cerut ca acest tanar sa
fie angajat. Noi, cand am pasit in liceu, în 1971, aveam deja biblioteca si
sala de spectacole...
Asta inseamna sa ai viziune si putere persuasiva pentru a obtine apa si din
piatra, daca este cazul.
In
saptamana ce s-a incheiat, a facut Marea Trecere, iar vineri a fost
inmormantat, cel care pentru noi a fost Domnul director Constantin Manoliu, iar
pentru majoritatea colegilor de munca Nenea Ticuţă.
Fie-i tarana usoara, iar Domnul sa-laibă în dreapta sa si sa-l aiba in paza!
La
catafalc, era stabilit ca dl. profesor Giurgincă sa tina un laudatio. Nu
a mai fost cazul căci – Nec plus ultra! - toata lumea a fost copleşită
de greutatea şi frumusetea discursului ţinut de preotul-paroh Grigore Melnic,
care a dorit sa vorbeasca si in calitatea de om care l-a cunoscut pe dl
director si care a cunoscut foarte bine si activitatea desfasurata in Liceul
Militar, ca fost locuitor al Brezei.
Preotul Grigore Melnic considera Liceul Militar ca fiind o institutie de
invatamant de prim rang, care aduce FAIMĂ pentru Breaza, absolventii fiind atat
de pregatiti la incheierea studiilor incat, la acel moment, erau in majoritate
la un nivel egal sau chiar peste multi din absolventii de facultate! A spus-o
un om in varsta de aproximativ 40 ani, care nu a avut legatura directă cu institutia
noastra de invatamant. A fost doar un atent observator extern. Frumusetea
discursului i-a detrminat pe domnii profesori sa nu tulbure cu alte cuvinte
solemnitatea înaltă creata de preot în memoria celui care a fost CREATOR DE
SCOALA NOUA...
Clasa a
XII-a B a promoţiei 1975, la sfârşit de liceu. În mijloc, Domnul director Constantin
Manoliu
Mult respect, Domnule Director!
Promotia 1975 se inclina in fata faptelor dumneavoastra si nu va va uita!
De acolo de unde sunteti, va rugam sa vegheati in continuare asupra noastra...
Autor: Mircea Viorel Rusu
